Alexander Florescu

Alexander Florescu

CEO & Personal Trainer

Încă din copilărie, Alexander Florescu și-a descoperit pasiunea pentru sport, practicând tenis de performanță timp de 12 ani. Pasiunea pentru oameni și pentru tot ceea ce înseamnă un stil de viață sănătos și dorința de a transmite celor din jurul lui din lucrurile pe care le-a învățat prin sport, l-au determinat ca în anul 2008 să-și transforme această pasiune într-o profesie și un business de succes în domeniul fitness-ului, deschizând rețeaua de cluburi Futura Gym. Începând din anul 2016, Alexander Florescu și-a propus să își schimbe obiectivul în carieră, devenind preparator fizic pentru sportivi de performanță. Cu acest scop, a început o serie de antrenamente de pregătire fizică alături de echipa de Polo a C.S. Dinamo București.

Alexander Florescu, antreprenor de succes și unul dintre cei mai apreciați antrenori personali în special în rândul vedetelor, a reușit să se remarce prin programele intense de antrenament bazate pe exerciții folosind greutatea corpului mixate cu programe personalizate de nutriție.

Programele lui Alexander se bazează foarte mult pe antrenamente funcționale de grup care să motiveze și să ambiționeze și mai mult, prin antrenarea tuturor grupelor musculare și obținerea rezultatelor vizibile într-un timp cât mai scurt. De asemenea, Alexander mizează foarte mult și pe necesitatea antrenamentelor individualizate combinate cu programe de nutriție (dezvoltate chiar de el) pentru echilibrarea stilului de viață și adaptarea întregului program la metabolismul și scopul final al fiecărei persoane.

Antrenamentele cu Alexander Florescu sunt combinații de diferite tipuri de exerciții personalizate, sunt antrenamente solicitante, pline de energie însă în același timp distractive.